Floare Violet

   ( îndrăgostită de păcat)

                               

                                        

Tremurândă floare violet,

Pe pământul rece te-ai născut,

Cu-ale tale reci surori

Te-ai întins pe tot mormântul.

            Vântul te împinge… tu-i vorbeşti,

            Ploile te fierb şi tu-l jeleşti,

            Talpa te îngroapă… tu-l iubeşti!

Şi suferind, trăieşti iubindu-l,

Dar ştii că vei pleca lăsându-l singur.

Tu ştii că dragostea lui e-a nimănui…

Şi plângi, îndurerată floare violet.

            Încă păstrezi roşeaţa vâscoasă a amintirii lui,

            Seva dulce, mincinoasă, ce pe frunze mult ţi-a stat.

Vibrândă domnişoară rece,

Pe pământul umed l-au culcat

Şi sub tine stă-ngropat,

Al tău domn, frumos păcat.

Repugnant

(preludiul iadului)

                        Ai ochi de stâncă… chip hidos

                        Şi suflet negru, noduros.

Obrajii tăi sunt traşi în oase

Şi piele-agată greu de coaste…

                        Ai braţul slab şi palma mică

                        Şi spate-ngust şi piept de sticlă,

                        O gură strânsă şi lăsată,

                        În ea, o limbă gri, uscată.

De unde ai duhoarea iute

Şi pasta verde de pe dinte

Sudoarea veche de pe strai

Şi pe grumaz, ud mucegai?

                        De ce grăiesti mereu în şoaptă

                        Acoperindu-ţi buza spartă?

                        Ei ştiu că eşti murdar şi slut,

                        Miroşi a bălţi statute şi a lut.

Şi din pruncie te cunosc.

            De ce te-ascunzi tu, chip hidos?

Evanescent

     (mesaj din iad)

                                                                                                  

Dormi, frumos suflet împietrit

Dormi, duhnind ca o mumie,

Dar prezentul, dă-mi-l mie!

Şi dormi, plutind ca o stafie!

            Te-mpotriveşti uşor şi cazi,

            Te-mpotriveşti, eşti încă viu,

            Dar dormi, umblând printre sicrie!

            Şi viaţa oarbă ţine-o-n tine!

Te scalzi în izul de-amorţeală,

Scâncind, îţi umpli golul cu… gunoi,

Cu paşnice plăceri de-o clipă…

Şi dormi! pe leşuri reci, stricate.

Mi te-ai predat de tot, aproape!

Alienatie Sempiterna
(Îngrozit amurg al vieţii)

                  Privesc prin rana ta,

                        Prin gulerul de vene.

                        Ai căuta să simţi ceva,

                        Dar ţi-e atât de lene...

Ai buza despicată

Şi putrezind, se udă,

La colţuri e crăpată,

Se scaldă-n rana crudă...

                        Privesc prin ceafa ta

                        Deschisă, gri şi spartă.

                        Ai căuta să vezi ceva,

                        Dar ţi-e pupila moartă...

Şi, în sfârşit acuzi

Că ai trăit greşit!

Şi-ncerci să te ascunzi

(De moartea din lăuntrul tău)

                        Acum vezi ce ai iubit

                        Biet suflet osândit!

Extinctie

( blestemul morţii veşnice)

                    de Simona Mîndra

Nu-mi vei muri, fecioară-n braţe

Să stau pe-ale tale albe palme

Cu fruntea-n valuri de durere

Urlând, îndurare spre a cere!

Nu mă voi pierde, iarăşi în păcat,

Strigând la El, furios că ai plecat!

Şi cu obrazul plâns, pe pielea-ţi moartă

Ascult chinuit, cum a-ncetat sa bată

Caseta dulce, plină şi bombată,

În pieptul tău, fecioară blestemată!

Te-aud cum gemi, cu gâtul suspendat,

Te stingi încet, dureros, cum n-ai sperat.

Te doare-adânc în piept si te-nspăimântă,

Nu ştii ce e, da-i groaznic... te frământă...

Suspini uşor, te-agiţi, te murdăreşti,

Te-ajunge ghena, amorţeşti...

Iţi plâng mereu pe piept,

Ţi-l mânjesc, ţi-l ud, ţi-l şterg

Şi te legăn, plăcere-nşelătoare,

Fecioară rece şi plină de sudoare.

© 2010 Copyright © Simona Mîndra. Toate drepturile rezervate.

Pentru detaliile legale cu privire la preluarea, prelucrarea, copierea sau reproducerea sub orice formă a textului poeziilor click AICI.