O cămaşă lungă până la jumătatea coapselor, albă, uşor transparentă, cu mirosul lui  impregnat în ţesătură, o gură bogată şi plină, şiragul dinţilor albi… însă nu prea albi, părul răvăşit peste acel umăr dezgolit, lănţişorul care se revarsă blând, fără grabă peste clavicula atât de feminină, încheietura delicată şi subtil parfumată, piciorul rece cu degetele lui roz şi înfrigurate, unghiile vopsite ca o noapte de toamnă… Aşa poate arăta sensibilitatea, ca o femeie care este femeie şi nu altceva, ca o iubită cu totul răvăşită înainte de delicioasa masă  de dimineaţă, de prea dimineaţă. Sensibilitatea este o femeie în pragul unei dimineţi la etajul doi, pe balcon cu o cafea dulce aburindă, şi cu pâinea crocantă încoronată atât de îmbietor cu o cupă de marmeladă…

O sensibilitate ca o zi petrecută într-o ceainărie călduţă, mirosind plăcut a mirodenii necunoscute, a măr şi a gând de romancier uşor ameţit de rom. O carte nouă ca o sensibilitate aparte, un fragment plin de putere într-o duioasă palmă de femeie.

Şi sensibilitatea nu ucide, nu ne face mai slabi… dimpotrivă. Sensibilitatea ne umple de o viaţă pe care nu o putem cunoaşte singuri nicăieri, nici măcar în imaginaţia unui scriitor care poate pune pe hârtie o fantezie infestată total cu… necunoscut…

Puterea este sensibilitate. Raţiunea trează este sensibilitate. Autocontrolul este sensibilitate.  Cu sensibilitate putem mânui frâiele lumii şi putem iubi aşa cum odraslele otrăvite ale lumii încearcă să o facă şi nu reuşesc decât să fie clovni cu totul eşuaţi… morţi… inutili… lumeşti…