Mă numesc Irina. Printre toate celelalte fete de vârsta mea arătam mai degrabă a carnivor dintr-o poveste fantastică. Nu mă puteam integra nicidecum în grupul de frumuseţi exotice ale liceului şi asta mă făcea să mă simt exclusă chiar din propria viaţă. Eram sortită urâtului. Eram o adolescentă inteligentă şi îmi amintesc că fusesem aleasă de conducerea liceului pentru a reprezenta elita magnifică - cu care se mândrea puternic - pe bună dreptate. Frumoasă nu, dar cu siguranţă drăguţă şi foarte perspicace.

Evitam să mă expun în zilele de sărbătoare ale liceului pentru că eram obligată să port un costum ridicol şi decoltat de majoretă şi uram oglindirea Americii în patria noastră. Vroiam să învăţ şi să termin liceul cât mai repede mândră de performanţele mele intelectuale, nu cu mândria unor sâni noi sau cu şuviţe blonde de două sute de euro. Dar cine eram eu să condamn popularitatea celor mai râvnite colege? Păr lung şi dus la coafor de două ori pe săptămână, unghii false lungi şi vesel colorate, parfum puternic şi ameţitor franţuzesc şi săruturi excitate la fel de franţuzeşti pe la colţurile liceului. Cam aşa se prezenta cealaltă elită. Dar cine le-ar fi putut detrona? Eu? În nici măcar un caz. Imaginea mea prea simplă şi decentă nu mi-ar fi permis niciodată să schimb ceva în mintea băieţilor veşnic excitaţi şi în moda pop al celor mai în vogă reviste pentru adolescenţi.

Mă gândisem la un moment dat că dacă tot sunt în clasa a XII-a să încerc o schimbare, o înfrumuseţare, o … ceva care să mă scoată din cochilia mea de broască ţestoasă traumatizată de aerele sirenelor “sexoase” ce îmi erau colege de clădire, că de şcoală nu se putea pune problema; capacităţile lor intelectuale puteau ajunge din urmă, cu foarte mare dificultate, o minte de găină la fel de traumatizată ca şi mine. Puteai discuta cu ele doar dacă frecventai acelaşi salon de înfrumuseţare sau dacă puteai sări în ajutor cu o pilă în caz de urgenţă.

Aşadar a avut loc o schimbare de look. Din părul lung, negru şi drept m-am ales cu un păr de lungime medie de culoarea ciocolatei (o adevărată reuşită trebuie să menţionez), hainele colorate de copil au dispărut şi au fost înlocuite de cei mai în vogă jeanşi (blugi negri cu nişte cusături ciudate) şi cele mai superbe cămăşi cambrate din bumbac kaki. Oricum nu avusesem niciodată de gând să-mi imit suratele dar schimbarea a fost binevenită, cel puţin pentru mine căci restul colegilor au reacţionat destul de ciudat. Începusem să mă simt frumuşică şi deşteaptă la un loc şi credeam că de data asta am tot pachetul, iar norocul va fi de partea mea: oare Mircea mă va băga în seamă acum?

© 2011 Copyright © Simona Mîndra. Toate drepturile rezervate.