Eşti o invenţie bună, un minunat buchet intelectual, o şcoală de ţesuturi vii, o artă uşoară, iute şi incredibil de logică. Eşti om, un minunat om.

Nu mi-am imaginat că mă voi trezi atât de fericită într-o dimineaţă rece şi mâncătoare de picioare în botoşei îngheţaţi la uşa camerei. Primul drum către baie a fost ciufulit, rece, împiedicat şi plin de pofte însărcinate cu gânduri de cafea lăptoasă, somnoroasă. 

Pijamalele proaspete încă poartă mândre, triumfătoare mirosul trupului cald şi masculin de soţ, iar buzele sunt subţiate în straturi de sărut nocturn şi apăsat. Începutul lui de barbă şi-a lăsat amprenta matinală pe trupu-mi scăldat deja în farmecele îmbrăţişărilor lui. Mă iubeşte. Îmi spune asta, îmi arată, vrea să mă convingă de asta mereu. Îl iubesc.

Noaptea îşi lipeşte trupul de al meu şi îl simt respirând odată cu mine. Eu îi ascult cu toată fiinţa cântecul minunat al inimii. E lângă mine şi e teafăr. E soţul meu.

În mine se nasc mereu sentimente de adorare, iar prezenţa lui completează, umple existenţa mea.

El este frumos,  imperfect, dulce, masculin, matur, sensibil, un amant grozav şi un tată inegalabil. El este bărbatul meu.

În fiecare zi mi se stinge în braţe sau mi se aprinde pe buze. Ah, buzele lui superbe, mai superbe decât orice mireasmă a ochilor, gura lui plină de viaţa mea. Între noi e un spaţiu care ne ţine legaţi unul de celălalt chiar şi atunci când e departe. Şi mâinile lui sunt înfierbântate de muzica trupului, de muzica lui, de sunetele minţii lui superbe, de existenţa noastră.

El mă soarbe în fiecare zi ca dintr-un pahar de dans şi îl las să-mi trăiască experienţele dăruite de el şi fiorii pielii mele sub sărutul lui de soţ îndrăgostit.

El este gândul meu.