Cumpăr un maldăr nesimţit de reviste pentru femei, privesc cu invidie fiecare prezenţă feminină în care s-a născut însăşi perfecţiunea şi mă duc să-mi pun capăt zilelor pentru că eu sunt doar o femeie normală cu măsuri imperfecte, cu şunculiţe la şolduri şi cu un păr prea ordinar.

Am renunţat de foarte mult timp la Marquez, Dostoievski  şi m-am pus serios pe treabă în a-mi strânge bani pentru implanturi şi în a-mi face aprovizionarea cu cele mai în vogă produse cosmetice. Poate în felul acesta voi reuşi să-mi ating idealurile şi voi deveni ca Sarah Jessica Parker sau ca Demi Moore. Ah! Sunt preferatele mele!

Mi-am cumpărat şi Ghidul fetelor obraznice ca să fiu sigură că sunt ceea ce trebuie sa fiu: o nefericită frustrată care se vrea a fi o triumfătoare nemiloasă, o feministă cu sânge rece şi o fiară care-şi devorează suratele - dacă e vorba de o competiţie a popularităţii şi a frumuseţii.

Mă întâlnesc cu fetele mele, citim până la revărsarea zorilor revistele preferate şi vizionăm cu sufletul la gură fiecare emisiune pentru femei. Tratăm cu maximă seriozitate fiecare sfat dat pentru înfrumuseţare şi nu ne jucăm cu detaliile atât de importante.

Ideea de a fi obsedată de pantofi, de a devora cu sălbăticie şi sacrificiu durerea celor mai înalte tocuri cuprinde totul feminin. Să nu mai pomenesc de sexualitatea care trebuie stăpânită ca pe un adevărat “must have”. 

Nuditatea trebuie să existe permanent în viaţa mea şi a prietenelor mele pentru a putea atinge acel standard feminin atât de râvnit. 

Trebuie sa fiu sexi pentru a putea fi cu adevărat femeie. Sexi într-o măsura nelimitată.

Exotismul (exorcismul) trupului meu bronzat la solar îmi dă strălucirea de divă la care visez de când eram mică şi îl păstrez ca pe ceva sfânt.

O perioadă nu am vrut să văd pe nimeni, atât de deprimată am fost. Mă îngrăşasem 4 Kilograme şi mă simţeam oribil. Nu vroiam să mă vadă careva în starea asta. Nu mai eram eu. Chiar încetasem să îmi decolorez părul şi rădăcinile se vedeau groaznic. 

Ajunsesem într-un declin teribil. La job am renunţat, bineînţeles, pentru că nu doream ca şi nenorocita de secretară a şefului meu să se bucure de dezastrul în care mă transformasem:  mai grasă cu 4 kilograme, cu părul nevopsit şi purtând aceiaşi pantofi achiziţionaţi luna trecută.

Dar am reuşit. După două luni de suferinţă, prietenele mele au venit la mine cu cel mai nou lipstick ieşit pe piaţă şi cu un decolorant pe care cred că şi zeii îl caută înnebuniţi. 

M-am pus pe picioare după doar câteva zile în care am pierdut cele 4 kilograme nenorocite (mâncând doar două frunze de salată pe zi şi consumând 3 litri de apă) şi mi-am reînceput ritualurile obligatorii de până atunci.

Acum sunt fericită. Mi-am recăpătat jobul şi sunt mândră să anunţ că acum eu sunt secretara şefului, iar nenorocita aia şi-a luat zborul din firmă. Sunt o secretară pe gustul şefului meu şi îmi îndeplinesc toate sarcinile conştiincioasă, spun adio femeii deprimate şi corecte din mine şi urez un nerăbdător “bine ai venit” femeii sexi în care m-am transformat, cea fără scrupule şi fără orice integritate morală, cea puternică, cea mai frumoasă (not).

Acum sunt o adevărată divă!

© 2010 Copyright © Simona Mîndra. Toate drepturile rezervate.