Lucrez cu spor şi cu imaginaţie plină în ea la visul care îmi va fi închegat în pagini: primul volum dintr-o serie senzaţională, o descărcare a minţii sătule de ifosele vieţii. Voi împământa dragostea în nemurire, voi ţintui durerea departe în înalturi şi voi elibera imaginaţia de sub presiunea gândirii rigide.
Împuţinez în fiecare zi mormanul de sentimente – căci nu există creaţie fără simţiri adânci şi fără trăiri în trupuri personificate în slavă literară – şi hrănesc lumea din lăuntrul sufletesc al romanului cu realităţi crude, dureroase, înspăimântătoare dar şi cu frumuseţi tăinuite până acum de răutăţile omenirii.
Pun tot sinele în rânduri care vor exprima secretele voastre, iubirile şi dispreţurile, absolut tot ce sufletul uman îndură într-o viată.
Vor fi personaje încarnate din fantezie cât şi minuni reale, celeste chiar. Cărările plumburii pe care păşesc personajele vor fi de fapt şi de drept vieţile unor oameni de rând care se luptă să iasă la liman cu amalgamul de sentimente ce-i încearcă clipă de clipă.
Încercările personajelor principale – fiinţe ieşite din mrejele cotidianului – de a înţelege şi de a trăi o viaţă condamnată la limitare spirituală absolută îi vor face să tresară în iubire infinită pentru fiecare moment de fericire care li se iveşte.
Romanul este un plin psihologic, un fantastic ancorat în realitate şi o emancipare binevenită a obişnuitelor întrebări ale omului de rând. Acţiunea şi suspansul nu vor lipsi din vieţile personajelor, iar personajul principal feminin va întruchipa ura, apoi iubirea şi obsesia impetuoasă, teama şi furia la cel mai înalt grad posibil şi va fi gata să se predea obsesiei urmând paşii prăpăstioşi care îi vor pune viaţa în pericol de mai multe ori.
Seria pe care am gândit-o va cuprinde trei volume. Primul este deja în lucru şi plănuiesc ca în toamna anului viitor – cu ajutor ceresc, bineînţeles – să-l public. Nădăjduiesc înspre încântarea voastră!
Textul a fost publicat pe Academia Feminină in 27 august 2010. AICI
© 2010 Copyright © Simona Mîndra. Toate drepturile rezervate.





Claudia Lidia | 27 septembrie 2010, 22:11
...:) de mult astept eu vestea aceasta, Dumnezeu sa te ajute sa il publici, k de scris nici nu se pune problema! astept k nerabdare sa citesc volumul!