O ciocârlie împănată regeşte, născută în inima singurului Kronstadt   poposeşte exaltată de o iubire prea nebună direct în arşiţa Aradului.

Braşov iubit, pasiunea mea pentru zidurile-ţi pietruite cu istorie săţioasă nu se va deda niciodată la vreo curvie cu alt oraş, iar mintea mea va fi mereu plină de tine. Tu străjuieşti tăcut dimineţile aburinde şi răcoroase şi ocroteşti, asemeni unui tată, fiii de fecioare roşcovane ale munţilor care ţi-au colindat codrii până acum. Eşti împresurat cu mândrie nepăcătoasă şi îţi aştepţi fiii acasă. Tu eşti glasul fraţilor mei încoronaţi şi cu tine îmi asemuiesc sângele albastru care mă umple. Sunt fiica ta de piatră, sunt si feciorul născut în munţii tăi făţoşi, haiduceşti şi aştept clipa glorioasă în care să mă pot întoarce în adăpostul tău împrejmuit de focul naturii - în sevă eşti una cu natura şi mirosul tău e verde strivit în pumn.

Dorul mă mistuie încet, cu o tăcere funebră şi îmi mănâncă măruntaiele; mă chinuie cumplit. Dimineţile mele nu mai au miros ademenitor de soare, ci sunt reci de îmi îngheaţă tălpile flămânde după cărările tale. Blestem ziua nebună în care mi-am urcat raniţa de haiduc pe umăr şi am urmat cărări străine. Am plecat de la pieptul tău şi acum sug un sân străin. Dar nu pentru veşnicie, căci timpul ca eu să mă întorc printre fraţi e tot mai aproape. Mă voi întoarce şi voi scuipa în urma mea cărările boierilor cu suflete moarte care mi-au înstrăinat inima şi vorba. Voi uita răutatea lor şi voi iubi din nou cu inimă de muntean, voi petrece iarăşi cu vinul muzicii de codru şi voi dansa cu umbrele pumnalelor haiduceşti.

Ah, Braşov îmbujorat de viscole mândre în dans, alintat de iele înalte, brunete şi cu feţe încrustate cu pădure, dorul mi te sparge în inimă şi plâng ca un risipitor de galbeni.

          

© 2010 Copyright © Simona Mîndra. Toate drepturile rezervate.